Artă, sănătate și well-being – perspective viitoare pentru artiști și profesioniști din alte domenii

Într-o lume în care schimbarea pare să fie singura constantă, păstrarea unui echilibru între sănătatea fizică și cea mintală a devenit o necesitate. Metodele complementare de a face față stresului zilnic, anxietăților sociale și ritmului accelerat al vieții moderne pot aduce un plus valoare soluțiilor convenționale, prin integrarea unor perspective și abordări care au la bază arta și creativitatea.

Pe 30 iunie și 1 iulie 2025, Centrul Cultural Clujean a organizat la Cluj-Napoca programul de formare „Artă, sănătate și well-being”, gândit în special pentru artiști și lucrători culturali, dar și pentru psihologi și profesioniști din domeniul sănătății. Printr-o agendă complexă și interdisciplinară, acest program a fost menit să contribuie la dezvoltarea de cunoștințe și abilități pentru conceperea, planificarea, implementarea și evaluarea unor intervenții artistice pentru well-being și/sau sănătate. 

Programul de formare a fost dezvoltat ca urmare a experienței practice și științifice acumulate pe parcursul mai multor ani de activitate în domeniu și a beneficiat de contribuția unui grup de interdisciplinar de experți naționali și internaționali: Aurora Szentagotai (Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Cluj-Napoca), Diana Buluga (Create.Act.Enjoy), Doina Baltaru (Spitalul Militar Cluj-Napoca), Monica Bartucz (Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Cluj-Napoca), Raluca Bugnar (Create.Act.Enjoy), Claudia Cacovean și Rarița Zbranca (Centrul Cultural Clujean) și Magdalena Klamminger (Red Noses International). Împreună cu participanții, aceștia au creat un spațiu de învățare teoretică și practică, în care s-au testat idei, s-au purtat discuții interesante și s-au deschis drumuri noi pentru cei interesați să-și dezvolte practicile.

Cei 20 de participanți selectați și alți entuziaști din domeniul culturii au avut ocazia să se familiarizeze cu noțiuni de bază, dar și să acceseze resurse concrete pentru dezvoltarea de intervenții artistice cu impact asupra sănătății și stării de bine. Dincolo de teorie, exercițiile practice i-au provocat să-și contureze propriile proiecte, să-și identifice interesele și, în același timp, să înțeleagă mai bine nevoile reale ale comunităților cu care vor lucra. Printre participanți se numără și artiștii selectați în cadrul apelului lansat de către Centrul Cultural Clujean în susținerea intervențiilor artistice.

A fost o experiență foarte utilă pentru mine, simt că am aflat multe informații noi pentru viitorul meu. Am avut parte de multe interacțiuni plăcute cu colegii și facilitatorele și simt că am primit mai multă încredere în ceea ce vreau să fac.

Participant/ă Program de formare Artă, sănătate și well-being.

Prin astfel de inițiative, Centrul Cultural Clujean își propune să conecteze profesioniști din domenii diferite și să stimuleze colaborări autentice, bazate pe încredere și grijă pentru facilitatori, colaboratori și beneficiari. 

Dinamica informațiilor a făcut ca experiența cursului de 2 zile să fie una complexă dar ușor și plăcut de asimilat. Am plecat de la acest curs de orientare cu noi informații pe care le voi aplica în practica mea artistică. Echipa și facilitatorii au fost pregătiți, implicați și prezenți pe toată durata cursului. Voi participa cu interes și la alte sesiuni de formare organizate de echipa CCCluj!

Participant/ă Program de formare Artă, sănătate și well-being

Intențiile Centrului Cultural Clujean sunt de a continua organizarea unor ediții viitoare ale programului, gândite să răspundă nevoilor unei comunități tot mai numeroase – artiști, lucrători culturali și profesioniști din diverse domenii care explorează potențialul artei și creativității de a contribui la sănătate și stare de bine.

Fotografii: Roland Váczi


Despre inițiativă

Programul este parte din CultureAndHealth Platform, o inițiativă europeană care susține peste 200 de artiști emergenți ce activează la intersecția sectoarelor culturii, sănătății, îngrijirii și educației. Proiectul oferă sprijin financiar, mobilitate și conectare profesională, încurajând  recunoașterea valorii culturii în dezvoltarea unei societăți sănătoase.

Coordonat de Culture Action Europe, consorțiul reunește 17 organizații și instituții din Europa – printre care se numără și  Centrul Cultural Clujean – și beneficiază de sprijinul financiar al Uniunii Europene. 

Opiniile exprimate aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă neapărat pozițiile oficiale ale UE sau ale Agenției Executive pentru Educație și Cultură (EACEA).

Susținători locali: Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Local Cluj și Consiliul Județean Cluj

Partener strategic: Banca Transilvania

Accessibility Toolbar

Scroll to Top
Fii primul care află știrile de ultimă oră

Abonează-te la newsletter-ul nostru și fii la curent cu tot ce se întâmplă la CCC!