Un muzeu fără o colecție permanentă și chiar și fără un sediu fix sună, mai degrabă, a paradox decât a instituție culturală și, totuși, tot mai multe muzee se reconfigurează pentru a rămâne relevante pentru public. Dacă în ultimele două secole formula era clară – o clădire, o colecție, un public care vizitează muzeul-, acum focusul se mută pe experiență, participare și relevanță socială.
Muzeul de Arhitectură (MuzA) este tocmai un astfel de exemplu: își construiește identitatea înainte să aibă un sediu permanent, printr-un program muzeal complex, care implică o rețea de spații-gazdă „împrumutate” și parteneriate locale. Această abordare inedită îl transformă într-un studiu de caz relevant, pe care l-am adus în discuție, în cadrul celui de al doilea atelier Mediere Culturală+, cu invitații Luiza Zamora (Ordinul Arhitecților din România) și Tudor Elian (curator de program, MuzA).
Ce este un muzeu, dincolo de clădire
Luiza Zamora a început prin a explica ce este un muzeu astăzi, așa cum a fost redefinit, în august 2022, de Consiliul Internațional al Muzeelor: „un muzeu este o instituție permanentă, non-profit, în serviciul societății, care cercetează, colecționează, conservă, interpretează și expune patrimoniu tangibil și intangibil. Deschis publicului, accesibil și incluziv, muzeul cultivă diversitatea și sustenabilitatea. Funcționează și comunică etic, profesional și cu participarea comunităților, oferind experiențe variate pentru educație, plăcere, reflecție și schimb de cunoaștere.”
Și MuzA exact asta face, nu se mai construiește printr-o colecție și un spațiu fizic, ci prin prezența sa, în următorii trei ani, în 11 comunități din România. Practic, o ordine inversată față de parcursul obișnuit, pentru că echipa din spatele MuzA a ales intenționat să „răstoarne masa” și să iasă din logica în care muzeul e definit strict prin spațiul pe care îl ocupă, gândindu-l ca pe un organism flexibil, care se construiește prin conținut, relația cu comunitățile prin care trece și prezența în teritoriu.
Itinerarea, așa cum explica Luiza Zamora este, pe de o parte, o soluție logistică, iar pe de alta, o parte esențială a conceptului semnat de Asociația Ideilagram: fiecare “oprire” pe care o face MuzA în comunitate contribuie la realizarea unei expoziții specifice locului și abordează teme locale și clădiri care ne privesc pe toți. În acest fel, fiecare spațiu-gazdă adaugă cercetări, arhive, povești și forme diferite de expunere, iar patrimoniul muzeului crește progresiv, urmând să fie prezentat integral la București, la finalul programului.
Pentru Tudor Elian, însă, mobilitatea este mai degrabă o alegere culturală decât de o soluție logistică. Un muzeu care călătorește ajunge în contexte diferite, intră în dialog cu comunități diferite și își redefinește constant relevanța. Astfel, MuzA își amplifică prezența și lasă urme în fiecare loc pe unde trece.
Medierea culturală, integrată încă din tema apelului
Medierea culturală a intrat în proiect încă din momentul formulării temei apelului, fiind “o componentă constitutivă a muzeului”, așa cum preciza Luiza Zamora. Procesul s-a bazat pe o documentare consistentă, consultări interne, studii de mediere culturală și educație muzeală, un studiu comparativ al unor instituții muzeale europene și un raport de consultare pus la dispoziția aplicanților.
Tema apelului a inclus direcții precum patrimoniu, arhitectură românească modernă și contemporană, arhitectură vernaculară, locuire și planificare urbană, dar și viziunea muzeului ca platformă deschisă, capabilă să colaboreze, să se adapteze și să își traducă subiectele pentru publicuri diferite. Aceasta pentru că, deși locuim cu toții în spații construite, arhitectura continuă să fie percepută adesea drept un domeniu rezervat specialiștilor. De aici și nevoia unui muzeu care oferă, dincolo de conținut, și instrumente de mediere, care apropie, traduc și stimulează participarea. Așa se face că MuzA aduce arhitectura în viața oamenilor printr-un limbaj accesibil, prin formate deschise și printr-un program care se adresează deopotrivă publicului specializat și celui larg.
Tudor Elian: cum se traduce medierea în practică
Expoziția FANTEZIE. Stația 1: București a fost exemplul prin care Tudor Elian a prezentat cum se poate traduce această viziune în practică, mai exact cum a interpretat echipa Ideilagram tema programului și a transpus-o în primul traseu expozițional MuzA, la București.
Tema fanteziei a fost un mod de a vorbi despre arhitectură prin imaginație, memorie și posibilitate, alături de proiecte și documente, ca un spațiu de trecere între intenție și realitate, între visul despre oraș și materializarea lui, așa cum ne-a explicat Tudor. Găzduită de Palatul Creditului Funciar Rural, o clădire puțin cunoscută publicului larg, expoziția în sine a fost un instrument de mediere culturală, pentru că publicul a descoperit concomitent și un spațiu la care a avut acces poate pentru prima dată și a putut privi arhitectura ca pe experiență vie.
Expoziția a fost gândită ca un traseu de descoperire: documente istorice, obiecte originale și facsimile, hărți, instalații, intervenții grafice, spații de lectură și componente participative, puse în dialog astfel încât vizitatorul să poată construi treptat sensul expoziției. Dincolo de expunerea obiectelor, publicul a fost invitat să participe direct la acest proces. Un apel deschis, la care au răspuns peste 60 de persoane, a adunat povești, imagini și schițe personale despre ce înseamnă „acasă” în București. Răspunsurile, pe alocuri emoționante, nostalgice, ironice și poetice, au introdus în expoziție experiențe imposibil de găsit într-o arhivă oficială și au transformat publicul din simplu spectator în coautor al unei narațiuni culturale. În jurul expoziției au fost construite și alte forme de întâlnire cu publicul: tururi ghidate, conferințe, mese rotunde, proiecții și activări adresate unor categorii diferite, de la studenți și profesioniști până la vizitatori ocazionali și public internațional.
Prima expoziție MuzA a fost vizitată, în primele 19 zile, de peste 3.500 de persoane. Într-un context în care este tot mai dificil să atragi un public numeros la evenimentele culturale, această cifră confirmă faptul că atunci când arhitectură este prezentată ca o experiență comună, publicul este receptiv și devine parte din poveste.
