Fundația Art Encounters (Timișoara) și Centrul Cultural Clujean (Cluj-Napoca) au dat startul
înscrierilor pentru Școala Curatorială de Toamnă, un program inovator, intensiv, internațional
și necesar, singurul de acest fel din România, ajuns anul acesta la a șasea ediție, adresat
tinerilor profesioniști din domeniul curatoriatului cu cel puțin 3 ani de experiență, din România și
din alte țări central și est-europene, participarea fiind gratuită.
Desfășurându-se la Cluj și Timișoara, în perioada 20 – 27 octombrie 2024, Școala Curatorială
de Toamnă este un seminar de opt zile, condus de renumita curatoare Kate Fowle, care oferă
curatorilor emergenți o platformă internațională pentru dialog, schimb de cunoștințe și învățare.
Timp de 30 de ani, Kate Fowle și-a dezvoltat o practică internațională ca scriitoare, curatoare,
educatoare și directoare. În prezent, ea este directoare curatorială la Hauser & Wirth în New
York și colaboratoare regională pentru Kadist Foundation (Paris/San Francisco). A fost
directoarea MoMA PS1 în New York și directoare externă la Independent Curators International
(ICI). De asemenea, a lucrat în China ca prima curatoare internațională a UCCA din Beijing și a
fost cofondatoarea primului program de masterat în Practică Curatorială de pe Coasta de Vest,
la California College of the Arts din San Francisco.
„Școala Curatorială de Toamnă a fost inițiată în 2019 ca un proiect de colaborare, un nod între
două instituții (Centrul Cultural Clujean și Fundația Art Encounters), două orașe (Cluj și
Timișoara) și două manifestări (online și offline). Școala a urmărit de la bun început să ofere
tinerilor curatori acces la o platformă internațională de dialog, schimb de idei și învățare (de la
liderul de curs, invitați, dar și unii de la alții). Privind înapoi, avem convingerea că Școala a
urmărit și o intuiție pe care am împărtășit-o amândouă, aceea că profesia de curator este într-o
continuă transformare.”, au detaliat Diana Marincu, Directoarea artistică a Fundației Art
Encounters și Corina Bucea, Directoarea de dezvoltare culturală a CCC.
Cursul încurajează explorarea perspectivelor diverse, ajutând participanții să dezvolte practici
curatoriale care sunt incluzive și reflectă viziuni multiple asupra lumii. Pe parcursul programului,
participanții vor descoperi contextul artistic pe care ambele orașe îl oferă, explorând concepte și
conversații în jurul temei „Mondialitate: Ce înseamnă să fii internațional astăzi?”
(“Worlding: What does it mean to be international today?”.) În cadrul zilelor de curs, vor fi
prezenți invitați speciali remarcabili: speakeri, curatori și artiști atât naționali, cât și internaționali.
Kate Fowle va ghida programul și va structura desfășurarea evenimentelor. Invitații Cosmin
Costinaș, Sofía Hernández Chong Cuy, Ioana Leca, Raimundas Malašauskas și Marie Hélène
Pereira vor susține prezentări și vor organiza evenimente specifice pentru cursanți. De asemenea,
programul include vizite la ateliere, spații culturale independente și evenimente publice.
Organizatorii vor acoperi costurile de cazare pentru sesiunile programate la Cluj-Napoca și
Timișoara în perioada 20 – 27 octombrie 2024, precum și costurile de transport de la
Cluj-Napoca la Timișoara pe 23 octombrie 2024. Cursurile se vor desfășura în limba engleză.
Este necesară prezența fizică pe întreaga durată a cursului, atât în Cluj, cât și în Timișoara.
Cine și cum poate aplica
Tineri profesioniști în domeniul curatoriatului și/sau al criticii de artă, din România sau
străinătate, cu cel puțin 3 ani de experiență pot aplica la Școala Curatorială de Toamnă.
Aplicațiile pot fi trimise până pe 20 august 2024 prin acest link, urmând ca persoanele selectate
să fie anunțate până pe 30 august 2024. Evaluarea aplicațiilor va fi realizată de către liderul de
curs, Kate Fowle, împreună cu reprezentanți de la Centrul Cultural Clujean și Fundația Art
Encounters.