Parcul Etnografiei Intergalactice și Centrul de Științe Quantum, dezbătute la Open Innovation 2.0

Cu prilejul conferinței Open Innovation 2.0, Centrul Cultural Clujean a organizat mai multe evenimente conexe, între care expoziția Viitorul în 3D Printing – prima dedicată imprimării tridimensionale din România, workshop-ul „Place-making prin artă și tehnologie” pentru proiectarea Parcului Etnografiei Intergalactice și atelierul „Centrele de științe ale viitorului”, care dezbate posibilitatea construirii unui asemenea centru la Cluj.

 

Prima expoziție 3D din România și dezbatere privind viitorul centru de științe Quantum

\"\"\"\"Sophie Biechelet, director de relații internaționale al Universcience din Paris, cel mai important centru de științe din Europa, a fost invitata workshop-ului „Centrele de științe ale viitorului”, facilitat de Miruna Amza, din partea Centrului Cultural Clujean. La atelier desfășurat în 13 iunie au participant reprezentanți ai mai multor organizații de știință și artă românești și europene, invitați să contribuie la dezvoltarea la Cluj a centrului de științe Quantum.

Cu o săptămână înainte a avut loc inaugurarea expoziției „Viitorul în 3D Printing”, la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei. Expoziția, organizată de Asociația Scientifica și Centrul Cultural Clujean cu sprijinul Muzeului de Științe din Londra, al Primăriei Cluj-Napoca și al AFCN, ilustrează potențialul folosirii tehnologiei 3D în domeniile medical, industrial, artistic și al industriilor creative și este prima încercare de a comunica aceste beneficii către publicul larg din Cluj. Expoziția va fi deschisă până în 23 iunie, iar accesul este gratuit.

„Aceste două evenimente, unul adresat publicului larg și celălalt specialiștilor, sunt primele din seria mai multor acțiuni pregătitoare pe care le avem în vedere pentru deschiderea la Cluj a unui centru de științe inovator. Centrul va găzdui spații și evenimente de educație prin știință și colaborări între artă și tehnologie, iar forma proiectului va fi, la rândul său, inovatoare: vizăm nu crearea unei instituții, ci a unui laborator în mișcare, care să poate circula între școlile clujene, în cartierele orașului și în împrejurimi” – Ștefan Teișanu, director executiv al CCC.

 

Vizită în Parcul Etnografiei Intergalactice 

\"\"\"\"Workshop-ul de Etnografie Intergalactică, derulat tot cu prilejul conferinței Open Innovation 2.0 sub genericul „Placemaking prin artă și tehnologie”, l-a avut ca invitat special pe Alexandre Sorrentino, director de strategie la agenția de regenerare urbană Euromediterranee din Marsilia. Sorrentino, care a coordonat programul de regenerare urbană din Marsilia, devenit faimos în întreaga lume pentru reconcersia vechiului port al orașului, a coordonat la Cluj o discuție privind etapele de parcurs pentru crearea Parcului Etnografiei Intergalactice.

Atelierul a avut loc în Hoia, chiar pe terenul avut în vedere pentru dezvoltarea parcului. Au participat arhitecți și urbaniști, artiști și sociologi, specialiști în tehnologie și etnografie, care au discutat despre pașii următori necesari în vederea pregătirii unei teme de proiectare a parcului.

„Dincolo de originalul și de frumusețea ideii de a conecta etnografia transilvăneană înfățișată în actualul Parc Etnografic cu fantasticul Pădurii Hoia, acest proiect al Parcului Etnografiei Intergalactice are potențialul de a se transforma într-un reper în ce privește politicile integrate de dezvoltare urbană. Și, bineînțeles, el are un potențial uriaș de a se transforma într-un loc fructuos de întâlnire și expresie pentru artiști și pentru experții în tehnologie, dar și într-un punct de atracție pentru turiști și pentru clujenii iubitori de natură, povești și tehnologie”.

 

Finanțări europene pentru proiecte care îmbină arta și tehnologia

\"\"Centrul European de Artă Contemporană și Culturepreneurs, programul de alfabetizare tehnologică și managerială pentru industriile culturale din Cluj, au fost prezentate în sesiunile STArts (Science, Technology and Arts) din cadrul conferinței, iar Adela Fofiu (Cercul Social), Claudian Doboș (Ecolise) și Marcel Heroiu (Worldbank), toți membri sau invitați ai CCC, au susținut discursuri în atelierele de Societal Transformation și Jobs & Skills.

De asemenea, o întâlnire specială între Ralph Dum, coordonatorul programului STArts al Comisiei Europene, și artiști locali a fost găzduită la ZAIN în seara de 12 iunie. „Scopul întâlnirii a fost popularizarea programului european STArts, care finanțează proiecte interdisciplinare de artă și tehnologie, în comunitatea artiștilor locali. Clujul e foarte bine reprezentant în sectoarele de interes ale programului, arta și tehnologia, iar intersectarea celor două, cea care poate genera inovație și aduce atâtea beneficii comunității, este sprijinită intens în prezent în Uniunea Europeană. Întâlnirea STArts, expoziția de 3D printing, atelierele din conferința Open Innovation 2.0 și conferința în sine au fost ocazii bune pentru comunitatea clujeană de a se conecta cu experți și parteneri europeni și ne bucurăm că am putut contribui la succesul acestor întâlniri”, a spus Ștefan Teișanu.

 

În zilele de 13 și 14 iunie a avut loc la Cluj conferința Open Innovation 2.0, organizată de Comisia Europeană, DG Connect, Comitetul Regiunilor, Primăria Cluj-Napoca și ARIES Transilvania. Cu acest prilej, în cadrul galei Luminary Awards Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, și Bianca Muntean, director executiv al ARIES Transilvania, au fost distinși cu premii pentru contribuția lor la dezvoltarea ecosistemelor de inovare. Centrul Cultural Clujean a fost partener al Open Innovation 2.0.

Accessibility Toolbar

Scroll to Top
Fii primul care află știrile de ultimă oră

Abonează-te la newsletter-ul nostru și fii la curent cu tot ce se întâmplă la CCC!