JIVIPEN („viață”, în limba romani) este un proiect realizat împreună cu asociațiile roma din Cluj-Napoca. Proiectul abordează rasismul cotidian și structural, responsabilizează comunitățile roma și creează locuri de întâlnire între minoritatea roma și restul populației. Între activitățile proiectului se numără tabere internaționale pentru copii, evenimente de teatru și arte vizuale, expoziții etnografice și activități de advocacy care combat discursul segregațional din România și Europa.
În 2017 testăm primele activități Jivipen în cadrul Zilelor Clujului (18-21 mai), în cadrul unor expoziții și activități care aduc în atenția publicului larg aspecte mai puțin cunoscute ale istoriei și culturii roma.