Atelierele de educație muzicală Fun&Music sunt implementate de Centrul Cultural Clujean în cadrul proiectului Arta în Joacă, care îşi propune prin artă să contribuie la creșterea creativității și dezvoltarea de abilități cognitive, emoționale și sociale în rândul copiilor.
Atelierele coordonate de muzicianul Adrian Tudoran sunt gratuite si se adresează copiilor cu vârsta între 8 și 12 ani. Se vor desfășura online și sunt structurate în 5 sesiuni în care copii sunt invitați să se împrietenească cu muzica. Ei vor studia principii ce stau la baza construcției muzicale, cum să asculte și să își calibreze vocea pe note, vor învăța despre dinamică, accente și compoziție sau cum să folosească unele instrumente electronice sau acustice.
„Știm din experiența a doi ani de proiect Arta în Joacă în școlile clujene că atunci când copiii întâlnesc artiști se pot întâmpla lucruri magice. Am învățat multe împreună în acești ani. Știm că arta e importantă pentru noi toți, indiferent de vârstă și e de asemenea un mod de exprimare și un limbaj universal. Muzica e cu siguranță așa. Nu are nevoie de traducere și aduce bucurie, sens și conectare copiilor și adulților deopotrivă. Colegul nostru Adi știe bine asta, a mai lucrat de multe ori cu copii energici și dornici de o altfel de lecție. Noi credem că are și puteri supranaturale, se spune despre el că poate transforma pe oricine în muzician, e nevoie doar de curajul de a încerca” spune Cristina Rogoz, manager proiect Arta în Joacă.
Copiii au nevoie acum mai mult ca oricând de o abordare prietenoasă şi relaxantă a învățării. Activitățile creative față în față nu mai sunt posibile în această perioadă, de aceea în proiectul Arta în Joacă am gândit noi forme de educaţie culturală şi interacţiune în online. Ne propunem prin aceste ateliere să descoperim împreună cu copiii lumi nebănuite, transformând experiența învățării online într-o nouă formă de interacțiune a copiilor cu muzica folosind ca principal „instrument” joaca.
Mai multe detalii şi înscriere: www.artainjoaca.ro/atelier-fun-music/