160 de cercetători din 30 de țări au aplicat pentru programul de rezidențe din cadrul proiectului european de artă și știință Studiotopia. Programul de rezidență își propune să încurajeze cercetătorii să facă schimb de idei, cunoștințe și metodologii cu artiști internaționali. Rezultatele, conceptele dezvoltate, materialele de cercetare sau lucrările de artă generate în timpul rezidențelor STUDIOTOPIA vor fi expuse în spații partenere din Europa.
Centrul Cultural Clujean găzduiește două rezidențe în colaborare cu artiștii Alexandra Pirici și Ciprian Mureșan, care vor lucra împreună cu următorii cercetători:
Paco Calvo – profesor de filozofie a științei și investigator principal al MINTLab (Laboratorul de inteligență minimă) la Universitatea din Murcia, Spania. Interesele sale de cercetare variază în științele cognitive, cu accent special pe psihologia ecologică, știința cognitivă și inteligența plantelor. Paco Calvo va colabora cu artista Alexandra Pirici.
Sanneke Stigter – profesor asistent în conservarea și restaurarea patrimoniului cultural la Universitatea din Amsterdam. Interesele sale de cercetare constau în teoria conservării, practica muzeală, istoria orală și practica artistică, cu un accent special pe arta conceptuală, lucrările foto și instalație. Sanneke Stigter va colabora în cadrul proiectului cu artistul Ciprian Mureșan.
Sven Dupré – profesor de istoria artei, științei și tehnologiei la Universitatea Utrecht (Istorie și Istoria artei) și la Universitatea din Amsterdam (Conservare & Restaurare). Interesele sale de cercetare variază de la cercetarea istoriei tehnice a artei, la domeniul restaurării și conservării obiectelor de artă. Sven Dupré va colabora cu artistul Ciprian Mureșan.
Rezidențele
Despre artiștii invitați de Centrul Cultural Clujean în cadrul rezidențelor Studiotopia:
Alexandra Pirici este o artistă care vine din dans și coregrafie dar lucrează nedisciplinat, traversând medii diferite, mai ales în contexte de artă vizuală. A avut expoziții personale și lucrările sale au fost expuse în numeroase contexte internaționale, printre care Skulptur Projekte Munster 2017, Bienala din Veneția – Pavilionul României la a 55-a ediție impreuna cu Manuel Pelmuș, Tate Modern Londra, New Museum – New York, Art Basel Messeplatz, a 9-a ediție a Berlin Biennale, Manifesta 10, Centrul Pompidou – Paris, Muzeul Ludwig Köln, Van Abbemuseum Eindhoven, Muzeul Rus din St. Petersburg, Neuer Berliner Kunstverein, Van Abbemuseum Eindhoven, HAU Theater Berlin, Muzeul de Artă Modernă din Varșovia Chicago Architecture Biennale, între multe altele.
Ciprian Mureșan locuiește și lucrează în Cluj, România. Mureșan lucrează cu o varietate de medii, de la desen, video și obiect, la fotografie și publicații. În lucrările sale explorează, recuperează și recontextualizează referințele istorice, sociale și culturale pentru a dezvălui complexitatea vieții de zi cu zi și condițiile de revizitare a istoriei. În 2009, a reprezentat România la a 53-a ediției a Bienalei de Artă la Veneția. Lucrările sale au fost expuse la SMAK Ghent, Centrul Pompidou, Paris; Bienala de la Veneția; Muzeul Ludwig, Budapesta; Tate Modern, Londra; Centrul de artă contemporană, Geneva; n.b.k. – Neuer Berliner Kunstverein, Berlin; New Museum, New York.
STUDIOTOPIA este o inițiativă a opt instituții culturale europene: BOZAR (BE – coordonator), GLUON (BE), Ars Electronica (AT), Laznia Centre of Modern Art (PL), Onassis Cultural Centre (Gr), Vrije Universiteit Amsterdam (NL) și Laboral (SP). STUDIOTOPIA este cofinanțat de programul Europa Creativă al Uniunii Europene.
Mai multe detalii pe site-ul proiectului www.studiotopia.eu