Exhibition guided tours
Every Saturday at 5 p.m.
Cultural mediators: Helga Thies, Cătălina Nistor
Tururi ghidate expoziție
În fiecare sâmbătă de la ora 17.00
Mediat de Helga Thies, Cătălina Nistor
Official opening | Jul 7, 2022
18:00 – 19:00 – Guided tour of the exhibition with the curators & artists
19:00 – 22:00 – Opening of the exhibition
Brunch & Talk | July 8, 2022
13:00 – 15:00 – Brunch and artists & curators talks at Casa Tranzi
Vernisajul expoziției | 7 iulie 2022
18:00 – 19:00 – Tur ghidat al expoziției, în prezența curatorilor și a artiștilor
19:00 – 22:00 – Vernisaj
Brunch & Discuție | 8 iulie 2022
13:00 – 15:00 – Brunch și discuție cu artiștii și curatorii la Casa Tranzit
Proiectul „!Cartesian Shell” al artistei slovene Maja Smrekar este o platformă artistică de cercetare care facilitează interacțiunea dintre oameni, câini, inteligența artificială și soft robotics. Simbolul „!” din titlu o transformă într-o „forță non-brută” care indică o respingere a automismului neîndurător al inteligenței artificiale, care acționează prin toate căile posibile. Lucrarea sa explorează și critică rolul tehnologiilor digitale în cartografierea activităților fiziologice ale subiectului uman, de exemplu prin intermediul ceasurilor de fitness conectate la cloud. Artista perturbă logica antropocentrică a acestora prin introducerea datelor unor protagoniști canini în registru. În cea mai recentă reiterare a acestui proiect complex, care a fost realizat în strânsă colaborare cu specialistul în biorobotică Jonas Jørgensen, datele despre funcțiile vitale ale câinilor-oamenilor sunt transformate într-un peisaj cinetic ondulatoriu.
MAJA SMREKAR (Ljubljana, Slovenia) are o practică conectată la mediul artistic și științific internațional, având la bază cercetarea interdisciplinară a evoluțiilor și aplicării structurilor ideologice în societatea contemporană. Pornind de la sculptură și new media, practica sa a condus-o spre contribuții la dezvoltarea cunoașterii teoretice din mediul academic.
JONAS JØRGENSEN este asistent universitar la Center for Soft Robotics din cadrul Catedrei de Biorobotică a Syddansk Universitet (SDU), Danemarca. E de formație fizician și istoric de artă, cu studii la Universitatea din Copenhaga și la Universitatea Columbia (New York). Și-a luat doctoratul în IT la Universitatea din Copenhaga, ca membru al Laboratorului de Evoluție și Artă în Robotică (REAL). Jonas desfășoară activități de cercetare în domenii precum soft robotics, interacțiunea om-robot, cercetarea estetică practică ce vizează robotica și istoriei artei media.
Slovenian artist Maja Smrekar’s “!Cartesian Shell” is an artistic research platform that facilitates intersections between humans, dogs, artificial intelligence and soft robotics. The “!” symbol in the title renders it as “non-brute force”, pointing to a rejection of the remorseless automatism of artificial intelligence, which proceeds by trying all possible paths. Her work explores and critiques the role of digital technologies in mapping the physiological activities of the human subject, such as through fitness watches connected to the cloud. The artist disrupts their anthropocentric logic by introducing the data of canine protagonists into its registers. In the most recent iteration of this complex project, which was realized in close collaboration with biorobotics researcher Jonas Jørgensen, the data of canine-human vital signs are transformed into an undulating kinetic landscape.
The work of MAJA SMREKAR (Ljubljana, Slovenia) is established in the international art and science milieu, based on interdisciplinary research of the developments and applications of ideological structures in contemporary society. Grounded in sculpture and new media, her practice has allowed her to contribute to the theoretical knowledge exchanged within academia.
JONAS JØRGENSEN is Assistant Professor at the Center for Soft Robotics at the Biorobotics section of the University of Southern Denmark (SDU). He was originally trained as a physicist and art historian at Copenhagen University and Columbia University (New York). He received his PhD degree at the IT University of Copenhagen as a member of the Robotics Evolution and Art Lab (REAL). Jonas’ research and practice spans the fields of technical soft robotics research, human-robot interaction, practice-based aesthetic research focusing on robotics, and media art history.
Athens based artist group 3 137 turn their eco-critique to the charade of green capitalism by parodying and hijacking the faux environmentalism deployed in corporate branding. Working on the realisation of their collaborative project with green chemist Audrey-Flore Ngomsik, their video teaser is a collection of spurious eco-actions in the city, such as planting medicinal pills in the soil. It also includes demonstrations of guerrilla approaches to sustainable design, repurposing the organic waste of crushed eggshells, orange peel and the dregs of ground coffee to make alternative products. A QR code leads unwitting passers-by to recipes on a project website, while an enigmatic logo consisting of a scientific formula on a schematic depiction of the globe alludes to the subversive potential of a circular economy existing outside the capitalist system.
3 137 (Athens, Greece) is an artist run space founded in 2012 by Chrysanthi Koumianaki, Kosmas Nikolaou, and Paky Vlassopoulou. For the past 10 years, the collective has presented research projects in collaboration with art professionals, scientists and friends, as well as exhibitions and one-off projects like performances and talks.
Dr. AUDREY-FLORE NGOMSIK holds a PhD in Physical Chemistry and Analytical Chemistry and is founding director of Triannon Scientific Communication, a multi-awarded leader, whose mission is to help CEOs place CSR in the DNA of their corporate strategy and leverage social, economic, and environmental sustainability to boost their profitability, competitiveness, and attractivity. After obtaining her PhD in Physical Chemistry and Analytical Chemistry from the University of Paris VI, Audrey-Flore has centred her career on the promotion, development, dissemination, implementation and commercialisation of innovations in green chemistry and sustainable development, in order to reduce the carbon footprint of companies.
Grupul de artiști din Atena, 3 137, își îndreaptă eco-critica înspre capitalismului verde, folosindu-se de parodie și de deturnarea ecologismului fals întâlnit în brandingul corporatist. Proiectul e realizat în colaborare cu chimista ecologistă Audrey-Flore Ngomsik. Materialul video adună laolaltă o serie de acțiuni ecologice false desfășurate în oraș, cum ar fi plantarea de medicamente (pastile) în sol. În plus, lucrarea include și exemple de acțiuni de gherilă ale designului durabil, în care se folosesc deșeuri organice cum ar fi coji sfărâmate de ouă, coji de portocală și zaț pentru a crea produse alternative. Un cod QR îi direcționează pe trecători spre rețetele de pe un site dedicat proiectului, în timp ce un logo enigmatic compus dintr-o formulă științifică suprapusă pe o reprezentare schematică a globului face aluzie la potențialul subversiv al unei economii circulare existente în afara sistemului capitalist.
3 137 (Atena, Grecia) este un artist-run space fondat de Chrysanthi Koumianaki, Kosmas Nikolaou și Paky Vlassopoulou în 2012. Pe parcursul celor 10 ani de activitate, colectivul a realizat proiecte de cercetare în colaborare cu prieteni și profesioniști din domeniul artei și științei, precum și expoziții și evenimente , precumperfomance-uri și discuții.
Dr. AUDREY-FLORE NGOMSIK este doctor în chimie fizică și chimie analitică și director fondator al Triannon Scientific Communication. A câștigat numeroase premii de-a lungul carierei, misiunea ei fiind de a-i ajuta pe directorii de companii să includă activitățile de CSR în ADN-ul strategiei corporative și să valorifice sustenabilitatea socială, economică și de mediu pentru a crește profitabilitatea, competitivitatea și atractivitatea companiilor. După obținerea doctoratului în chimie fizică și chimie analitică la Universitatea Paris VI, Audrey-Flore și-a concentrat cariera pe promovarea, dezvoltarea, diseminarea, implementarea și comercializarea inovațiilor din domeniile chimiei verzi și dezvoltării durabile, în vederea reducerii amprentei de carbon a companiilor.
Working closely with philosopher of plant science Paco Calvo, Bucharest-based artist Alexandra Pirici has devised an educational programme that aims to engage students in the observation and appreciation of plants, forms of life and intelligence dramatically different from humans and animals. The results of their collaborative research into “Sensing The Living: Promoting the Perception of Plants” are presented in the form of a booklet that provides written guidance and instructions for hands-on engagement with plants, detailing methods of observing and understanding plant movement and intelligence. By emphasizing the involvement of the body in the process of observation and experimentation, the authors counter the privileging of vision over other senses and the Cartesian division of body and mind characteristic of modern, industrialized ways of living. In the face of the devaluation of other species in extractive capitalism, the tactile experience of growing, observing and identifying plants promotes sensibility to and appreciation of the non-human beings with which we share the planet.
ALEXANDRA PIRICI (Bucharest, Romania) explores history and invisible structures of power, and works in museum contexts, theatrical frameworks and public space. She choreographs ongoing actions, performative monuments and performative environments that fuse dance, sculpture, spoken word and music.
PACO CALVO is a Professor of Philosophy of Science, and Principal Investigator of MINTLab (Minimal Intelligence Lab) at the University of Murcia (Spain). His research interests range within the cognitive sciences, with special emphasis on ecological psychology, embodied cognitive science, and plant intelligence. In his research at MINTLab, he studies the ecological basis of plant intelligence by conducting experimental studies at the intersection of plant neurobiology and ecological psychology. His book “Planta Sapiens: unmasking plant intelligence (with Natalie Lawrence)” is coming out in 2022.
În colaborare cu Paco Calvo, specialist în filosofia comportamentului plantelor, artista Alexandra Pirici a conceput un program educațional care își propune să implice elevii în observarea și aprecierea plantelor, a formelor de viață și de inteligență altele decât oamenii și animalele. Rezultatele cercetării lor intitulate „Sensing The Living: Promoting the Perception of Plants / Perceperea formelor de viață: Promovarea percepției plantelor” sunt prezentate sub forma unui manual care conține îndrumări și instrucțiuni pentru activități practice cu plantele, detaliind metode de observare și înțelegere a mișcării și inteligenței plantelor. Punând accentul pe implicarea corpului în procesul de observare și experimentare, autorii contestă supremația văzului în raport cu celelalte simțuri și relația carteziană minte/corp specifică stilului de viață modern, industrial. Confruntați cu desconsiderarea altor specii specifică capitalismului extractiv, experiența tactilă a cultivării, observării și identificării plantelor ne dezvoltă sensibilitatea și aprecierea ființelor non-umane cu care împărtășim planeta.
ALEXANDRA PIRICI (București, România) explorează istoria și structurile invizibile de putere, șilucrează în contexte de muzeu, în spațiul public și în formate teatrale. Coregrafiază acțiuni continue, monumente performative sau medii performative care îmbină dansul, sculptura, limbajul verbal și muzica.
PACO CALVO este profesor de filosofie a științei și cercetător principal al MINTLab (Minimal Intelligence Lab) la Universitatea din Murcia (Spania). Interesele sale de cercetare gravitează în jurul științelor cognitive, cu accent pe psihologia ecologică, știința cognitivă încorporată și inteligența plantelor. În cercetările sale de la MINTLab, el studiază baza ecologică a inteligenței plantelor prin efectuarea de studii experimentale la intersecția dintre neurobiologia plantelor și psihologia ecologică. Cartea sa “Planta Sapiens: unmasking plant intelligence (with Natalie Lawrence)” apare în 2022.
Marine Caves and Benthic Terrazzo, Hypercomf and Markos Digenis
Benthic Terrazzo, Hypercomf
Fish Kissed, Hypercomf
The Venetian terrazzo method of combining shards of quartz, marble or glass with a binding agent to produce distinctive floor tiles is repurposed by Greek duo Hypercomf as an artistic response to marine pollution and its residues on the sea floor. The tiles in “Benthic Terrazzo” (2022) are composed of fragments of concrete, marble, seashells, microplastic and detritus collected from the shores of the island of Tinos, along with discarded fishing and marine gear from across Greece, and finished with a layer of flame retardant polish. As well as proposing a novel take on sustainable design, the work alludes to the fossilization of industrial modernity in the geological present of the Anthropocene. The progressively darkening tones of the tiles are also a reference to the journey into the depths of underwater cave ecosystems off the island of Crete by marine biologist Markos Digenis. Their collaborative art-science research is documented in the accompanying film, “Marine Caves and Benthic Terrazzo” (2021). The cosmic connections of submarine realms to on-land worlds, as revealed in the folk wisdom of seafaring cultures, are invoked in the film “Fish Kissed” (2022). In a twisted age in which the guts of seabirds and fish are bloated with plastic waste, the alternative knowledge system of ichthyomancy, or reading the future from fish entrails, returns in an eco-critical light.
HYPERCOMF (Athens, Greece) is a multidisciplinary artist identity, materialized as a fictitious company profile, founded in 2017 by artists Ioannis Koliopoulos and Paola Palavidi. Based between the city of Athens and Tinos island in the Cyclades, Hypercomf has developed an international practice, producing location, site and time specific projects and activations.
Marine Caves and Benthic Terrazzo, Hypercomf și Markos Digenis
Benthic Terrazzo, Hypercomf
Fish Kissed, Hypercomf
Metoda mozaicului venețian prin care se combină cioburi de cuarț, marmură sau sticlă cu un adeziv pentru a produce plăci de pardoseală unice e regândită de duoul grec Hypercomf sub forma unui răspuns artistic la poluarea marină și la reziduurile ce se găsesc pe fundul mării. Plăcile din „Benthic Terrazzo / Mozaic bentonic” (2022) sunt realizate din bucăți de beton, marmură, scoici, microplastic și detritus colectate de pe țărmurile insulei Tinos, precum și din unelte de pescuit și echipament marin aruncate și colectate din întreaga Grecie, finisate cu un strat de lac ignifug. Pe lângă faptul că propune o abordare inedită a designului durabil, lucrarea face aluzie la fosilizarea modernității industriale în prezentul geologic al Antropocenului. Tonurile tot mai închise la culoare ale plăcilor fac, de asemenea, trimitere la incursiunea în adâncurile ecosistemelor rupestre subacvatice din largul insulei Creta de către biologul marin Markos Digenis. Cercetarea lor, aflată la intersecția dintre artă și știință, este documentată în filmul „Marine Caves and Benthic Terrazzo / Peșteri marine și mozaic bentonic” (2021). Legăturile cosmice dintre tărâmurile subacvatice și lumile terestre, așa cum sunt prezentate de înțelepciunea populară a culturilor maritime, sunt invocate în filmul „Fish Kissed / Sărutul peştelui” (2022). Într-o epocă nebună în care intestinele păsărilor marine și ale peștilor sunt pline de deșeuri din plastic, ihtiomanţia, sistemul alternativ de cunoaștere prin care viitorul este citit în intestinele de pește, revine într-o nouă lumină eco-critică.
HYPERCOMF (Atena, Grecia) este o identitate artistică multidisciplinară, materializată într-un profil fictiv de companie, fondată în 2017 de artiștii Ioannis Koliopoulos și Paola Palavidi. Cu sediul între Atena și insula Tinos din Ciclade, Hypercomf s-a dezvoltat pe plan internațional, realizând proiecte și activări site-specific și time-specific.
Relația complicată dintre om și lucrurile efemere de pe planetă este perspectiva prin care artistul român Ciprian Mureșan abordează straturile întrepătrunse ale Antropocenului. „House Swallowed by a Tomb / Casa înghițită de un mormânt” (2021-22) constă în machete și o serie de fotografii care explorează procesul entropic prin care structurile arhitecturale se degradează în timp. Fotografiile prezintă construcții părăsite din Delta Dunării, realizate din materiale naturale, care, treptat, sunt reabsorbite de mediul înconjurător. Replicile din hârtie ale acestora prezintă ruinele unei închisori din perioada comunistă, din aceeași zonă izolată, ai cărei pereți de beton sunt mai rezistenți, dar, pe termen lung, sunt la fel de efemeri ca materia organică. Lucrarea, care este rezultatul dialogului cu cercetătorii Sanneke Stigter și Sven Dupré, ridică semne de întrebare cu privire la conservarea operelor de artă contemporane și necesitatea de a analiza longevitatea materialelor sintetice care, de asemenea, se degradează în timp.
CIPRIAN MUREȘAN (Cluj, România) lucrează cu o varietate de medii, de la desen, video și obiecte, până la fotografie și cărți. În lucrările sale explorează, recuperează și recontextualizează referințe istorice, sociale și culturale (literare și/sau artistice) pentru a dezvălui complexitatea vieții cotidiene și condițiile de înțelegere a istoriei.
Artistul sud-coreean Kuang-Yi Ku a lucrat cu oncologul Jean-Christophe Marine și biologul Sofie Goormachtig pentru a dezvolta două proiecte paralele. „Calico Human / Omul tricolor” (2022) explorează un scenariu medical futurist în care, pentru a proteja oamenii de cancerul de piele, medicii folosesc tehnologia biomedicală pentru a manipula distribuția culorilor pe pielea umană. Fețele cu pete pigmentare deschise și închise la culoare, asemănătoare blănii tricolore a pisicilor, sunt mai protejate de radiația ultravioletă, eliminându-se în același timp și împărțirea depășită a oamenilor pe criterii de rasă.
„Centre for Plant Immigrant Integration / Centrul pentru Integrarea Plantelor Imigrante” (2022) este conceput ca o instituție fictivă care procesează solicitările de obținere a vizelor și se ocupă de integrarea plantelor imigrante în comunitățile inter-specii. Centrul oferă asistență plantei de soia, a cărei situație o reflectă pe cea a migraților umani din Europa, pentru a depăși obstacolele birocratice în vederea obținerii actelor de rezidență și integrării în mediul local.
KUANG-YI KU (Eindhoven, Olanda) s-a născut și a crescut în Taipei, Taiwan, stabilindu-se în Olanda în 2016. Fost medic stomatolog, Ku este bio-artist și designer social. Lucrările sale tratează adesea corpul uman, sexualitatea, interacțiunea dintre specii și tehnologia medicală, având ca scop analizarea relațiilor dintre tehnologie, indivizi și mediu.
„Carbon Archive / Arhiva Carbonului” (2022) de Voldemārs Johansons explorează transformarea materială și simbolică a cărbunelui scos din ultima mină norvegiană din Arhipelagul Svalbard. Închiderea minei, planificată în 2023, va însemna oprirea activităților extractive într-un peisaj arctic imaculat, care, din pricina schimbărilor climatice antropogenice, se încălzește mai repede decât aproape orice alt loc de pe Pământ. Această lucrare video pe trei canale explorează calitatea fizică a rocii sedimentare bogate în carbon din perspectivă macro, micro și virtuală, care ne prezintă suprafața și structura acesteia ca fiind un mediu complex. Abordând cărbunele ca pe o entitate naturală distinctă, artistul anticipează o lume post-carbon în care mineralele fosile nu sunt privite ca o resursă economică, ci ca o acumulare de alte valori. Odată ce va dispărea asocierea cu poluarea și industria grea specifică Antropocenului, generațiile viitoare vor redescoperi calitățile estetice și valoarea ecologică a cărbunelui lăsat în pământ.
VOLDEMĀRS JOHANSONS (Riga, Letonia) creează proiecte experimentale care îmbină arta, știința și tehnologia pentru a explora diverse fenomene și pentru a reprezenta experiența prin medii compuse din structuri vizuale, acustice și spațiale. Granițele dintre percepția vizibilului, a invizibilului și a sonorului dispar pentru a crea un context perceptual unificator.
„Zoetropic Centrifuge / Centrifuga Zootropică” este proiectul artistului olandez Christiaan Zwanikken, care își propune să folosească efectul hipnotic al plantelor care se învârt pentru a schimba perspectivele asupra biodiversității. Lucrarea se bazează pe experimentele artistului legate de reacția plantelor la hipergravitație, care au presupus cultivarea de busuioc pe o centrifugă care se rotește cu viteză vreme de câteva luni și observarea faptului că planta, care se balansează și dansează sub influența forțelor gravitaționale, e mai sensibilă decât ființele umane. Lucrarea își propune să creeze legături empatice între observatorul uman și plantele care se învârt, folosind lumini stroboscopice pentru a transpune vizitatorii într-o stare alterată de conștiință și pentru a oferi o cale spre schimbări societale de percepție și comportament. Rezultatele acestui program de cercetare centrat pe studiul plantelor sunt prezentate în două filme: „The Hungry Spirits of Photosynthesis / Spiritele flămânde ale fotosintezei” (2021) și „The Zoetropic Centrifuge: A Lab Journal / Centrifuga zootropică: jurnal de laborator” (2022). Această producție colaborativă, în care artistul furnizează imaginile, inginerul structurist DM Hoyt cuvintele și antropologul Emmanuel Grimaud editează filmul, sugerează dispariția granițelor dintre metodologiile artistice și științifice.
CHRISTIAAN ZWANIKKEN (Amsterdam, Olanda) este recunoscut internațional prin sculpturile sale cinetice și mecanice, lucrările sonore, instalațiile performative și interactive. Folosind o varietate de medii sculpturale, robotică, biologie, microcontrolere și sunet, operele sale sunt atât un experiment artistic, cât și unul tehnologic în care inovația și invenția joacă un rol important.
Elementele instalației imersive a artistului de origine columbiană Oswaldo Maciá au rolul de a reactiva văzul, auzul și mirosul. Desenele cu rădăcinile răsfirate de lămâiță evocă interconectarea rizomatică a biosferei. Piesele de pe LP-ul pe vinil, cu titlul „Corruption and Consciousness / Corupție și conștiință”, sunt înregistrări realizate de artist în pădurile din America de Sud, în cadrul cercetării de teren a vibrațiilor seismice întreprinse de geofizicianul Chris Bean, fragmente acustice ale ritmurilor create de creierul uman și surprinse de neurologul Emilia Leszkowicz, precum și o piesă rezultată din conversia cromatogramei uleiului de ambră. Săpunuri sunt parfumate cu esențe distilate de corupție și conștiință, reprezentând lupta dintre forțele propriului interes și conștiința ecologică în creștere, de care depinde viitorul vieții biologice pe Pământ. Actul spălării pe mâini trimite, de asemenea, la caracterul fizic al atingerii, extinzând repertoriul metodologiilor artistice și științifice astfel încât întregul spectru senzorial al planetei să fie tangibil, viu, sonor și cu miros înțepător.
OSWALDO MACIÁ (Londra, Marea Britanie și SUA) s-a născut în orașul caraibian Cartagena de Indias din Columbia. Creează sculpturi olfactiv-acustice care au fost expuse în întreaga lume. Sculpturile sale au fost incluse în numeroase expoziții de amploare și expoziții personale pe patru continente. Își dorește să provoace discuții și să ofere alternative la părerile încetățenite.
Punctul de plecare al proiectul colaborativ al Sandrei Lorenzi este întrebarea „How to Read Poetry to Cancer Cells? / Cum să citești poezie celulelor canceroase?” Cercetarea sa artistică a inclus colaborarea cu oncologul belgian Jean-Christophe Marine, filmarea în laboratoarele de ultimă generație ale Institutului Flamand de Biotehnologie (VIB) și organizarea de ateliere cu pacienții bolnavi de cancer pentru a analiza ramificațiile teoriei conform căreia celulele canceroase se exprimă prin aberații. Instalația ei, „Forcefield / Câmp de forță” (2022), cuprinde lucrări inspirate de desenele pacienților, ca încercare de a lupta împotriva celulelor canceroase prin instrumentele creativității. Desenele sunt aranjate în cercuri energetice, iar folosirea foiței de aur face trimitere la puterea de vindecare a elementelor naturale. Poezia în latină citită cu voce tare celulelor canceroase din filmul care însoțește lucrarea include un fragment din „Metamorfozele” lui Ovidiu, iar cadrele cu piatra vindecătoare numită malachit indică fluxuri senzoriale ce nu pot fi surprinse de mecanismele științei convenționale.
Artista și poeta SANDRA LORENZI (Montreuil, Franța) consideră relația noastră cu mediile ca pe un substrat istoric și politic, un teritoriu fertil, locuit de o multitudine de ființe. Desenele, sculpturile și instalațiile ei, create din entități materiale, energetice sau simbolice între care, aparent, nu există nicio legătură, ne îndeamnă să gândim alternative la „marea istorie”.
Lucrarea lui Siobhán McDonald, realizată în colaborare cu geofizicianul Chris Bean și specialistul în știința solului Arwyn Jones, analizează particulele care plutesc în aer și materia îngropată în subteran ce datează de la începuturile istoriei. „Cosmic Gas / Gaz cosmic” (2022) este o serie de lucrări pe hârtie realizate cu cerneală obținută din gaz metan, care se formează subteran prin descompunerea ciupercilor și plantelor. Fie că e vorba de desene sau litografii, toate poartă amprenta directă a bucăților de plante strânse din mlaștini, cândva organisme vii, devenite între timp gazoase. Lucrarea analizează ecologiile delicate și coexistența pământului, oamenilor și plantelor pe măsură ce permafrostul se topește și eliberează încet gaze toxice în aer. Piesa sonoră însoțitoare, „A World without Ice / O lume fără gheață” (2022), combină sunetele dispozitivelor care bâzâie cu înregistrări realizate pe ghețari muribunzi și în mlaștini expuse. Regândind celesta „muzică a sferelor” pentru o planetă modificată de om, această compoziție dă expresie sonoră frecvențelor schimbătoare ale naturii și ritmurilor sincopate ale Pământului în Antropocen.
SIOBHÁN MCDONALD (Dublin, Irlanda) se folosește de cunoaștere pentru a pune întrebări despre structura și istoria pământului. Lucrările ei se bazează pe ceea ce este încă necunoscut științei, explorând Antropocenul și consecințele recente ale felului în care relaționăm cu natura. Lucrările ei iau forme diverse cum ar fi pictura, desenul, filmul și sunetul.
O lume fără combustibili fosili este viitorul de care depinde stoparea distrugerilor climatice, iar cheia este colectarea energiei solare. Artiștii olandezi Evelina Domnitch și Dmitri Gelfand se concentrează în instalația lor optică „Lemniscate Cascade / Cascadă de lemniscate” (2022) pe capacitatea luminii de a amesteca un lichid și de a induce o stare de autoorganizare ce seamănă cu viața, după cum spun artiștii. Realizată în colaborare cu specialistul în fizică cuantică Florian Schreck și cu inginerul chimist Guillaume Schweicher, proiectul lor își propune să permită fluxului și formei luminii în sine să devină vizibile prin mișcarea indusă de lumină a cristalului lichid care, printr-o iluzie optică, levitează. Studiul fotonilor trimite la originile vieții biologice în ceea ce privește efectele luminii solare asupra materiei neorganice și la un viitor în care fotosinteza artificială eliberează biosfera de povara nevoilor energetice ale modernității.
DMITRI GELFAND și EVELINA DOMNITCH (Amsterdam, Olanda) creează medii de imersiune senzorială care îmbină fizica, chimia și informatica cu practici filozofice neobișnuite. Descoperirile actuale, în special în ceea ce privește fenomenele ondulatorii, sunt folosite de artiști pentru a analiza probleme de percepție și perpetuitate.
The third cluster on “Hacking Technocracy” gathers art practices that subvert the technological panaceas and superficial solutions to systemic problems advocated by corporate and political interests. The ecological shortcuts promised by biotechnology, green capitalism and virtual representations that leave unjust social structures untouched are subverted by imagining alternative scenarios and trajectories. Advocating low-tech adaptations, these collaborations contest disinformation, challenge hierarchies and unsettle the technocratic mindset.
The second cluster, “Earthly Sensorium”, gathers artworks that create the conditions for heightened ecological sensitivity and challenge societal indifference towards fellow species. Contemporary science and vernacular knowledge coalesce in the interdisciplinary study and appreciation of the vegetal world, while empathy with plants is identified as a societal factor in bringing about ecological transition. Alternative epistemologies thrive here on sensorial exchanges between taxonomic orders, with poetry, painting, movement, as well as sound and smell, creating a phenomenological bridge to aberrant cells, geomorphic vibrations and cerebral waves.
In the first cluster on “Speculative Ecologies” artists draw on alternative epistemes to challenge the spatial order and temporalities of the Anthropocene. The traditional knowledge of folk cultures is rediscovered and the implications of cutting-edge scientific theories are tested to reveal the collision of human and natural histories in the new geological epoch. Scientific observation, experimental practices, and bold hypothesizing come together to reveal the radical interconnectedness of all living and non-living terrestrial entities.
MAJA ȘI REUBEN FOWKES (Londra, Marea Britanie) sunt fondatorii Translocal Institute for Contemporary Art și codirectori ai Postsocialist Art Centre (PACT) din cadrul Institutului de Studii Avansate, University College London. Printre publicațiile lor se numără „Art and Climate Change” (Thames & Hudson, 2022), „Central and Eastern European Art Since 1950” (Thames & Hudson, 2020) și „Ilona Németh: Eastern Sugar” (Sternberg Press, 2021). Proiectele lor curatoriale includ expoziția „Potential Agrarianisms” de la Kunsthalle Bratislava, programele multianuale Anthropocene Reading Room şi Danube River School şi expozițiile de grup „Walking without Footprints”, „Like a Bird” şi „Loophole to Happiness”. www.translocal.org
MAJA AND REUBEN FOWKES (London, UK) are the founders of the Translocal Institute for Contemporary Art and co-directors of the Postsocialist Art Centre (PACT) at the Institute of Advanced Studies, University College London. Their publications include “Art and Climate Change” (Thames & Hudson, 2022), “Central and Eastern European Art Since 1950” (Thames & Hudson, 2020) and “Ilona Németh: Eastern Sugar” (Sternberg Press, 2021) are just a few of their publications. Their curatorial projects include the exhibition “Potential Agrarianisms” at Kunsthalle Bratislava, the multi-year programs of the Anthropocene Reading Room and the Danube River School, and the group shows “Walking without Footprints”, “Like a Bird” and “Loophole to Happiness”. www.translocal.org
The boundaries between the sciences and the arts have been profoundly destabilized by the Anthropocene as runaway ecological breakdown corrodes the epistemic structures of carbon modernity. Scientific recognition of the unprecedented scale of human impacts on Earth systems first prompted calls to rename the current geological epoch at the turn of the millennium. Since then, a multitude of critical and artistic engagements from decolonial, post-capitalist and indigenous perspectives have complicated and pluralised the Western-centric notion of the Anthropocene. The ecological crisis of the many Anthropocenes is therefore not only a biogeochemical derailment, but equally an epistemological question, and art-science collaborations are emerging as vital sites for working through its implications for terrestrial knowledge systems.
This exhibition explores the potential of art practices to reshape the governing paradigm of scientific understanding by disrupting its atomized logic and pushing research methodologies to the boundaries of the possible. It brings together artworks that emerge from the crucible of a collaborative process in which laboratories, technologies and expertise have opened up to the catalyst of artistic invention. Liberating enquiry from the constraints of the epistemologies of the retreating Holocene era, such settings create the conditions for unconventional responses to planetary challenges to be articulated. With the reversal of the usual division of roles, “science for art’s sake” could be the alternative maxim of these art-science collaborations in which art poses the questions and science illuminates a pathway to unpredictable outcomes.
“Colliding Epistemes” investigates the far-reaching consequences of bringing artistic positions and scientific expertise into close proximity, exploring the epistemological friction that arises from the collision of disciplines, methodologies and mindsets. It is the culmination of thirteen art-science collaborative residencies organised within the framework of Studiotopia: Art meets Science in the Anthropocene (2019-2022), an initiative co-funded by the Creative Europe programme of the European Union, and hosted by eight cultural institutions across Europe. The diversity of approaches reflects the eclectic palette of scientific expertise engaged in the Studiotopia residencies, from oncology to marine biology, chemistry to ecological psychology, seismology to more-than-human anthropology, as well as palaeontology, photonics, data science and plant biology. Artistic responses to these opportunities for knowledge exchange are equally wide-ranging, resulting in drawings, paintings, sculptures, online platforms, interventions in public space, films and videos, as well as sound pieces, olfactory works, experimental ceramics, educational programmes and the repurposing of scientific apparatus for artistic ends. The impulse for such collaborations resides in the here and now of climate breakdown and biodiversity collapse, a planetary crisis that challenges the epistemological monopoly of the Western scientific tradition, demanding that indigenous, vernacular and alternative systems of knowledge be taken seriously. The shifting sands of artistic and scientific concern in the Anthropocene are illuminated in the exhibition through the thematic clusters of “Speculative Ecologies”, “Earthly Sensorium” and “Hacking Technocracy”.
In light of the multiple challenges of the Anthropocene, from the disaster of climate change, species extinction and the rolling pandemic to the accelerating hybridization of natural and synthetic worlds, “Colliding Epistemes” amplifies the call for epistemic diversity, resists a priori demands for utility and advocates for socially just and ecologically conscious scientific practices. When the epistemes of art and science collide, disciplinary boundaries dissolve, the hierarchies of Western thought are radically subverted, and hybrid forms of untamed knowledge of the world emerge.
The starting point for Sandra Lorenzi’s collaborative project is the question “How to Read Poetry to Cancer Cells?” Her artistic research entailed working with Belgian oncologist Jean-Christophe Marine, filming in the state-of-the-art laboratories of the VIB Institute of Biotechnology, and conducting workshops with cancer patients to consider the ramifications of the insight that cancer cells express themselves through aberration. Her installation “Forcefield” (2022) incorporates artist drawings based on those made by the patients as an exercise in taking back power over cancer cells through creative expression. These are arranged within energy circles, with the use of gold leaf as a reference to the healing qualities of natural elements. The poetry read aloud in Latin to cancer cells in the accompanying film includes an excerpt from Ovid’s Metamorphosis, while shots of the healing stone malachite point to sensorial flows that cannot be captured by the apparatus of mainstream science.
Artist and poet SANDRA LORENZI (Montreuil, France) questions our relationship to environments as a historical and political substrate, as well as a fertile territory inhabited by a multiplicity of beings. Designed from material, energetic or symbolic entities apparently unrelated to her drawings, sculptures and installations lead us to create alternative narratives to the „great history”.
The uneasy relationship between human and planetary temporalities is the perspective through which Romanian artist Ciprian Mureșan approaches the interwoven layers of the Anthropocene. “House Swallowed by a Tomb” (2021-22) investigates the process of entropy through which architectural structures degrade over time, and consists of models and an accompanying photographic series. The photographs show models of desolate cottages in the Danube Delta, which are constructed of natural materials and are gradually being reabsorbed into the environment. Paper replicas depict the remains of a communist era prison located in the same remote region, the concrete walls of which are more durable, but in the long run are subject to the same characteristics of ephemerality as organic matter. The work, which arose in dialogue with researchers Sanneke Stigter and Sven Dupré, opens up questions of the preservation of contemporary artworks and the need to consider the longevity of synthetic materials that also degrade over time.
CIPRIAN MUREȘAN (Cluj, Romania) works with a variety of media, from drawing, video and objects to photography and books. In his works he explores, salvages and re-contextualizes historical, social and cultural (literary and /or artistic) references in order to unveil the complexity of everyday life and the conditions of viewing history.
Taiwanese artist Kuang-Yi Ku’s “Centre for Plant Immigrant Integration” (2022) is conceived as a fictional institution that deals with the visa applications and interspecies integration of plant immigrants. The Centre provides guidance to the soybean, whose situation mirrors that of human migrants to Europe, in navigating the bureaucratic hurdles of applying for residency papers and integrating into the local environment. In developing the project, he collaborated with plant biologist Sofie Goormachtig, whose research investigates the increasing viability of soybean cultivation in Northern Europe as a consequence of climate change.
KUANG-YI KU (Eindhoven, The Netherlands) was born and raised in Taipei, Taiwan, and has been based in the Netherlands since 2016. Formerly a dentist, Ku is a bio-artist and social designer. His works often deal with the human body, sexuality, interspecies interactions, and medical technology, and aim to investigate the relationships between technology, individuals, and the environment.
Voldemārs Johansons’s “Carbon Archive“ (2022) investigates the material and symbolic transformation of coal taken from the last Norwegian mine on the Svalbard Archipelago. The planned closure of the mine in 2023 will bring to an end extractive operations in a pristine Arctic landscape that as a result of anthropogenic climate change is warming faster than almost anywhere else on Earth. This three channel video work explores the physicality of the carbon-rich sedimentary rock in macro, micro and virtual views that reveal its surface and structure as a complex environment. Approaching coal as a natural entity in its own right, the artist anticipates a post-carbon world in which fossil minerals are treated not as an economic resource, but instead as a store of other values. Losing its associations in the Anthropocene with pollution and heavy industry, future generations will rediscover the aesthetic qualities and ecological preciousness of coal when left in the ground.
VOLDEMĀRS JOHANSONS (Riga, Latvia) creates experimental projects that synthesise art, science and technology to explore diverse phenomena and represent the experience through environments made up of visual, acoustic and spatial structures. The borders between the perception of the visible, the invisible and the audible dissolve to create a unified perceptual situation.
The “Zoetropic Centrifuge” is a project by Dutch artist Christiaan Zwanikken that sets out to use the hypnotic effect of spinning plants to change perspectives on biodiversity. The work draws on the artist’s experiments into the response of plants to hypergravity, which has entailed growing basil plants on a rapidly rotating centrifuge over a period of months and observing their more-than-human sensitivity, as they sway and dance to the gravitational forces. It aims to foster empathic connections between the human observer and spinning plants, by using strobe lights to draw visitors into an altered state of consciousness and provide a gateway to societal shifts in perception and behaviour. The results of this research programme are made visible in two films: “The Hungry Spirits of Photosynthesis” (2021) and “The Zoetropic Centrifuge: A Lab Journal” (2022). This collaborative output points to the dissolution of the boundaries between artistic and scientific methodologies, with the artist providing the footage, structural engineer DM Hoyt the spoken word, and anthropologist Emmanuel Grimaud editing the film.
CHRISTIAAN ZWANIKKEN (Amsterdam, The Netherlands) has received international recognition through his kinetic and mechanical sculptures, sound works, performative and responsive installations. Using a variety of sculptural media, robotics, biology, microcontrollers and sound, his work is both an artistic and technological experiment in which innovation and invention play an important role.
The elements of London based artist Oswaldo Maciá’s immersive installation coalesce to reactivate the senses of sight, sound and smell. Drawings of sprawling lemongrass roots evoke the rhizomatic interconnectedness of the biosphere. The tracks on a vinyl LP, “Corruption and Consciousness”, are recordings made by the artist in South American forests, from the field research into seismic vibrations by geophysicist Chris Bean, as well as neuroscientist Emilia Leszkowicz’s acoustic samplings of rhythms generated in the human brain and an acoustic track obtained by converting amber oil chromatogram. Bars of soap are scented with a distillation of the essences of corruption and consciousness, representing the struggle between the forces of self-interest and rising ecological awareness on which the future of biological life on planet Earth depends. The act of hand washing also refers to the physicality of the sense of touch, expanding the repertoire of artistic and scientific methodologies to make the full spectrum of planetary sensing tangible, vivid, audible and pungent.
OSWALDO MACIÁ (London, UK and USA) was born in the Caribbean city of Cartagena de Indias, Colombia. He creates olfactory-acoustic sculptures that have been exhibited all over the world. His sculptures have been included in numerous large-scale exhibitions and solo presentations across four continents. He seeks to raise questions and challenge received opinions.
Siobhán McDonald’s work, realized in collaboration with geophysicist Chris Bean and soil scientist Arwyn Jones, examines particles floating in the air and matter buried underground originating in the deep time of the planet. “Cosmic Gas” (2022) is a series of works on paper made using ink harvested from methane gas, which is formed underground from decomposing mushrooms and plants. Consisting of both drawings and lithographic prints, they bear the direct imprint of plant fragments collected from bog sites, that used to be living organisms, but, over time, have become gaseous. The work examines delicate ecologies and the coexistence between earth, humans and plants as the permafrost melts and slowly releases toxic gases into the air. The accompanying sound piece, “A World without Ice” (2022), interweaves the sounds of humming devices with site recordings from dying glaciers and exposed boglands. Acoustically reimagining the celestial “harmony of the spheres” for a human-altered planet, this composition gives sonic expression to the changing frequencies of nature and the broken rhythms of the Earth in the Anthropocene.
SIOBHÁN MCDONALD (Dublin, Ireland) pursues knowledge to ask questions about the structure and history of the earth. Her art practice calls on notions of what is still unknown to science, exploring the Anthropocene and the recent consequences of our treatment of nature. Her works manifest in many forms including painting, drawing, film and sound.
The speculative proposal at the heart of Kat Austen’s “Palaeoplasticene” (2022) is to consider what would happen if we could rewind the history of Earth and add pre-human plastics into the evolutionary mix. Her experimental work, realized in collaboration with data scientist Indrė Žliobaitė and environmental engineer Laurence Gill, has entailed growing rock crystals in the presence of microplastics in a variety of locations. Observation of processes of growth and entropy in these hybrid environments provides clues as to how the biogeochemical cycles of plastics might have evolved and the biosphere could have adapted to their presence in the geological time of planetary history.
KAT AUSTEN (Berlin, Germany) focuses on environmental issues. She melds disciplines and media, creating sculptural and new media installations, performances, and participatory work. Her practice is underpinned by extensive research and theory and driven by a motivation to explore how to move towards a more socially and environmentally just future.
A world without fossil fuels is a future on which escape from the spiral of climate breakdown depends, and the harvesting of sunlight holds the key. Netherlands-based artists Evelina Domnitch and Dmitry Gelfand focus in their optical installation “Lemniscate Cascade” (2022) on the ability of light to, as they put it, stir a liquid and induce a state of lifelike self-organisation. Teaming up with quantum physicist Florian Schreck and chemical engineer Guillaume Schweicher, their work aims to enable the flow and shape of light itself to become visible through the light-induced motion of optically levitated liquid crystal. Their photonic explorations lead back to the origins of biological life in the effects of sunlight on non-organic matter and forward to a future in which artificial photosynthesis frees the biosphere from the burden of modern energetic needs.
DMITRY GELFAND and EVELINA DOMNITCH (Amsterdam, The Netherlands) create sensory immersion environments that merge physics, chemistry and computer science with uncanny philosophical practices. Current findings, particularly regarding wave phenomena, are employed by the artists to investigate perception and perpetuity.
Propunerea speculativă ce stă la baza lucrării lui Kat Austen – „Palaeoplasticene” (2022) este să ne gândim la ce s-ar întâmpla dacă am putea da timpul înapoi și am adăuga materiale plastice pre-umane în procesul de evoluție. Activitatea sa experimentală, realizată în colaborare cu Indrė Žliobaitė, specialist în știința datelor, și cu Laurence Gill, inginer de mediu, a presupus cultivarea în diverse locuri a unor cristale de rocă, în prezența microplasticelor. Observarea proceselor de creștere și entropie în aceste medii hibride oferă indicii despre modul în care ciclurile biogeochimice ale materialelor plastice ar fi putut evolua și a felului în care biosfera s-ar fi putut adapta la prezența lor în perioada geologică a istoriei planetare. Lucrarea se bazează pe un proiect anterior intitulat „Stranger to the Trees / Străin copacilor” (2020), care a explorat coexistența microplasticelor și a copacilor în contextul crizei climatice. Prin vizualizarea călătoriei microplasticelor din sol în rădăcinile copacilor, instalația video în care s-au folosit două proiectoare dezvăluie încrengătura tulburătoare de materiale plastice și organisme vii în Antropocen.
KAT AUSTEN (Berlin, Germania) se concentrează în practica sa pe problemele de mediu. Artista îmbină mediile și disciplinele, creând instalații sculpturale și lucrări new media, performance-uri și lucrări participative. Activitatea ei este fondată pe cercetări solide și o bază teoretică al cărei motor este dorința de a explora modalitățile prin care ne putem îndrepta spre un viitor mai just din punct de vedere social și ecologic.
Granițele dintre științe și arte sunt profund zdruncinate în Antropocen, pe măsură ce colapsul ecologic erodează structurile epistemice ale modernității, dependente de combustibili fosili. Recunoașterea științifică a amplorii fără precedent a impactului uman asupra sistemelor terestre a determinat mai întâi nevoia de redenumire a epocii geologice actuale, la începutul mileniului. De atunci, o multitudine de acțiuni critice și artistice din perspective decoloniale, post-capitaliste și autohtone au complicat și diversificat ideea de Antropocen centrată pe Occident. Criza ecologică din Antropocen nu este, prin urmare, doar o dereglare biogeochimică, ci și o chestiune epistemologică, iar colaborările dintre artă și știință se dovedesc vitale pentru înțelegerea implicațiilor acesteia asupra sistemelor de cunoaștere a pământului.
Această expoziție explorează potențialul practicilor artistice de a remodela paradigma dominantă a cunoașterii științifice, prin destabilizarea logicii ei fragmentate și prin forțarea metodologiilor de cercetare până la limitele posibilului. Ea reunește lucrări care ies din creuzetul unui proces de colaborare în care laboratoarele, tehnologiile și cunoașterea științifică s-au arătat deschise față de catalizatorul invenției artistice. Eliberând cercetarea de constrângerile epistemologiilor Holocenului în retragere, astfel de cadre creează condițiile optime pentru formularea unor răspunsuri neconvenționale la provocările planetare. Odată cu inversarea diviziunii obișnuite a rolurilor, „știința de dragul artei” ar putea constitui maxima alternativă a acestor colaborări dintre artă și știință, în care arta pune întrebări, iar știința luminează calea spre rezultate imprevizibile.
„Colliding Epistemes / Episteme contradictorii” analizează consecințele profunde ale alăturării expresiilor artistice și cunoașterii științifice, explorând conflictele epistemologice care rezultă din intersecția dintre discipline, metodologii și mentalități. Expoziția este punctul culminant al celor treisprezece rezidențe bazate pe colaborarea dintre artă și știință organizate în cadrul Studiotopia: Art meets Science in the Anthropocene (2019-2022), o inițiativă cofinanțată de programul Europa Creativă a Uniunii Europene și găzduită de opt instituții culturale din Europa. Diversitatea abordărilor reflectă paleta eclectică a cunoașterii științifice pe care o implică rezidențele Studiotopia, de la oncologie la biologie marină, de la chimie la psihologie ecologică, de la seismologie la antropologia speciilor, precum și la paleontologie, fotonică, știința datelor și botanică. Răspunsurile artei la aceste oportunități de a face schimb de cunoștințe sunt în mod egal diverse, de la desene, picturi, sculpturi, platforme online, intervenții în spațiul public, filme și video, la lucrări sonore, olfactive, ceramică experimentală, programe educaționale sau refolosirea aparatului științific în scopuri artistice. Imboldul care a dus la aceste colaborări vine din urgența colapsului climatic și a distrugerii biodiversității, o criză planetară care contestă monopolul epistemologic al tradiției științifice occidentale, revendicând legitimitatea sistemelor indigene, vernaculare și alternative de cunoaștere. Nisipurile mișcătoare ale interesului artistic și științific față de Antropocen sunt reprezentate în expoziție prin grupajele tematice „Speculative Ecologies / Ecologii speculative”, „Earthly Sensorium / Sensorium pământesc” și „Hacking Technocracy / Piratarea tehnocrației”.
Având în vedere multiplele provocări specifice Antropocenului, de la dezastrul schimbărilor climatice, dispariția speciilor și pandemia în curs până la hibridizarea accelerată a lumilor naturale și sintetice, „Colliding Epistemes / Episteme contradictorii” reia îndemnul la diversitate epistemică, se opune cerințelor de profitabilitate a priori și pledează pentru practici științifice juste din punct de vedere social și conștiente din punct de vedere ecologic. Când epistemele artei și științei se ciocnesc, granițele dintre discipline dispar, ierarhiile gândirii occidentale sunt atacate radical și apar forme hibride de cunoaștere neîmblânzită a lumii.
Cel de-al treilea grupaj având ca temă „Hacking Technocracy / Piratarea tehnocrației” cuprinde lucrări care contestă panaceele tehnologice și soluțiile superficiale la problemele sistemice întreținute de interesele corporatiste și politice. Soluțiile ecologice promise de biotehnologie, capitalismul verde și reprezentările virtuale care lasă neatinse structurile sociale injuste sunt contestate prin imaginarea unor scenarii și traiectorii alternative. Pledând pentru adaptări low tech, aceste colaborări contestă dezinformarea, ierarhiile și tulbură mentalitatea tehnocrată.
Al doilea grupaj, „Earthly Sensorium / Sensorium pământesc”, conține lucrări care creează condițiile unei sensibilități ecologice sporite și critică indiferența societății față de alte specii. Știința contemporană și cunoștințele vernaculare se îmbină în studiul interdisciplinar și în aprecierea lumii vegetale, în timp ce empatia pentru plante este identificată ca factor societal important în realizarea tranziției ecologice. Epistemologiile alternative sunt inspirate de schimburile senzoriale dintre diferite categorii taxonomice. Poezia, pictura, mișcarea, precum și sunetul și mirosul creează o punte fenomenologică către celulele aberante, vibrațiile geomorfice și undele cerebrale.
În primul grupaj, „Speculative Ecologies / Ecologii speculative”, artiștii se inspiră din episteme alternative pentru a contesta ordinea spațială și temporalitățile Antropocenului. Cultura populară tradițională este redescoperită, iar implicațiile teoriilor științifice de ultimă oră sunt testate pentru a scoate în evidență ciocnirea dintre narativele umane și naturale în noua epocă geologică. Observația științifică, practicile experimentale și ipotezele îndrăznețe își dau mâna pentru a aduce la lumină legăturile strânse care există între toate entitățile terestre vii și nevii.
