Transylvania Myths Europe

Prin proiectul Transylvania Myths Europe comunitățile transilvănene sunt încurajate să se dezvolte și să se promoveze împreună în țară și în străinătate, ca o rețea. Această rețea utilizează patrimoniul, tradițiile și cultura ca motoare ale dezvoltării rurale și regionale. Punctual, comunități locale reprezentative din Transilvania alcătuiesc, împreună cu Clujul, o rețea culturală, turistică și de dezvoltare regională care găzduiește proiecte economice, turistice, gastronomice și artistice dintre cele mai diverse.

Transylvania Myths Europe include un program de dezvoltare locală pentru comunitățile membre, dezvoltarea unei rețele de turism acasă, găzduirea unor proiecte comune în toate localitățile membre și a unor evenimente majore în Cluj-Napoca. Proiectul își propune totodată și crearea unui brand regional pentru turismul cultural în Transilvania.

În 2018 selectăm primele comunități care să se alăture proiectului și derulăm o serie de cercetări privind potențialul cultural al acestor locuri. Stabilim primele contacte între arta și meșteșugurile tradiționale și organizațiile culturale membre ale Centrului Cultural Clujean, în vederea construirii unor posibile parteneriate care caută să valorifice resursele patrimoniale din mediul rural. Tot în acest an, începem să construim, împreună cu comunitățile membre și partenerii noștri, conceptul de brand și de label cultural și turistic pentru rețea, alături de un program de dezvoltare locală bazată pe cultură.

  • Culturepreneurs

    Culturepreneurs este proiectul în care ne dorim să punem laolaltă creativi și pasionați de tehn...

    noiembrie 29.6:00 pm - 8:00 pm