În datele de 24 și 25 octombrie o echipă a proiectului România Remarcabilă a fost prezentă la Salonul Internațional al Patrimoniului Cultural din Paris, organizat în clădirea muzeului Luvru. Delegația echipei ”România Remarcabilă” la Paris a fost compusă din: Ștefan Teișanu, Directorul Centrului Cultural Clujean, Mihai Giurgiu, Manager Proiect România Remarcabilă, Cristina Bolog, Expert Turism și Membru Board Program și Sergiu Pop, reprezentant din cadrul comunelor din program, antreprenor local în Bonțida.

Printre activitățile întreprinse la vizita Salonului Internațional al Patrimoniului Cultural au fost întâlniri cu membrii partenerilor Sites et Cités Remarquables de France. Joi, a avut loc întâlnirea cu Jonathan Fedy, Reprezentantul Misiunii de Cooperare Internațională și Valorificarea Patrimoniului, la care s-au purtat discuții punctuale despre programul ”România Remercabilă” și s-a făcut un rezumat al anului în curs, lucrându-se la planificarea calendarului pe anul 2019 și punctându-se câteva direcții strategice.

Tot joi, directorul Centrului Cultural Clujean, Ștefan Teișanu a participat la conferința „Patrimoniu, atractivitate și cooperare internațională: Cum contribuie deschiderea internațională la dezvoltarea teritoriilor?” unde a prezentat proiectul ”România Remarcabilă” și modul în care cooperăm în cadrul său cu rețele de orașe și experți din România și Franța. La conferință au mai fost prezenți: Sébastien Zonghero, manager de proiect „Recunoașterea internațională a expertizei patrimoniului” de la Ministerul Culturii, Armelle Guyomarc’h, Responsabil de misiune, Delegația pentru acțiuni externe pentru autoritățile locale din Ministerul Europei și Afacerilor Externe și  un reprezentant al orașului Nancy.

Vineri a avut loc o altă întâlnire foarte importantă, cea cu doamna Sofie Metadier, remarcabilul primar al localității Beaulieu-lès-Loches (regiunea de centru a Franței), personalitate extrem de implicată la nivelul dezvoltării locale și regionale. S-a discutat despre posibilitatea unei colaborări la nivel de microregiuni rurale între Franța și România țintind obiective comune: încurajarea folosirii materialelor tradiționale în arhitectură, proiecte artistice, eco-turism, implicare comunitară, sprijinirea cooperativelor și producătorilor locali, accesul produselor din mediul rural în piețele sau magazinele din orașe.

„Vizita la Paris a fost și prilejul de a lua contactul cu impresionanta industrie și comunitate a persoanelor dedicate protejării patrimoniului cultural din Franța și respectiv din Europa. S-au putut face contacte cu reprezentanți ai instituțiilor sau ONG-urilor din domeniu, entități atât de tradiție cât și unele noi care vin cu soluții creative la probleme legate de patrimoniu cultural. Vizitarea salonului internațional ne-a arătat totuși cât de departe suntem în organizarea și dezvoltarea acestui domeniu, dar ne și ambiționează să încercăm să creăm programe și soluții pentru a veni cu forță din urmă”,  a declarat Mihai Giurgiu, Manager Proiect România Remarcabilă.