În perioada 30 mai – 2 iunie, la Tartu (Estonia) a avut loc cea de-a 97-a conferință Trans Europe Halles, organizată anul acesta în jurul temei Arts of Survival. În cadrul evenimentului, Centrul Cultural Clujean a devenit membru oficial în rețeaua TEH. 
TEH este un ONG înființat în 1983 care aduce împreună 165 de organizații culturale din 40 de țări din Europa și de pe alte continente. Activitatea rețelei are la centru transformarea clădirilor abandonate în spații destinate artelor și culturii. Pe lângă vizibilitatea la nivel european și aparteneța la o comunitate trans-națională, organizațiile care intră în rețeaua Trans Europe Halles beneficiază de capacity building și spații de învățare, acces la modele de bune practici în managementul clădirilor, la resurse și cunoștințe privind politicile publice, susținere la nivel internațional și acces la specialiști în domenii precum advocacy, planificare urbană, eficiență energetică sau community engagement.
Implicarea în rețeaua TEH sprijină obiectivele pe termen mediu și lung ale Centrului Cultural Clujean privind dezvoltarea infrastructurii dedicate sectorului cultural și educațional:
„Împreună cu partenerii noștri din sectorul public și din cel privat am lucrat în ultimii ani la dezvoltarea unor proiecte de infrastructură care să crească accesul organizațiilor și profesioniștilor din cultură la spațiile necesare și, în cele din urmă, să crească accesul publicul la cultură. Participarea în rețeaua Trans Europe Halles ne va ajuta să ne conectăm cu mai mulți parteneri culturali din Europa, să învățăm din modelele lor de management, dar și să le promovăm pe ale noastre”, declară Ștefan Teișanu, directorul CCC.

Centrul Cultural Clujean a deschis în februarie 2023 centrul Qub de educație pentru știință și artă, circa 10.000 de elevi din 40 de școli clujene participând la activitățile Qub în primul an de funcționare. Activitatea Qub este finanțată de către fundația elvețiană Botnar și Primăria Cluj-Napoca, cu sprijinul mai multor parteneri privați: Emerson, Fundația Bosch, Banca Transilvania. Qub este precursorul CLAS (Centre for Life, Art and Science), viitorul muzeu interactiv de științe al orașului, care va fi construit de către Municipalitate în cadrul Cluj Innovation Park.

În martie 2024, CCC a inaugurat și primul centru cultural în mediul rural, în comuna Vad din județul Cluj, în parteneriat cu primăria din localitate. Spațiul găzduiește o expoziție modernă de istorie și memorie locală, precum și activități destinate comunității locale și turiștilor, finanțate de către Ministerul Culturii prin fondurile EEA Grants. Un al doilea centru similar va fi inaugurat în toamnă în comuna Bucium din județul Alba.

Centrul Cultural Clujean mai dispune în prezent de sediul său central de pe strada Fluierașului, pus la dispoziția membrilor săi ori de câte ori este solicitat, precum și de acces la spațiul de coworking și laboratoarele de film, design și automatizări de la Centrul Regional de Excelență în Industrii Creative, echipate printr-o finanțare europeană atrasă de către CCC împreună cu Primăria Cluj-Napoca și gestionate de către Cluj Innovation Park SA.

În viitorul apropiat, CCC va deschide o galerie de artă în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai, un spațiu pilot pentru viitorul centru de artă contemporană al orașului, gândit pentru scena locală de artă. De asemenea, după avizarea proiectului de regenerare urbană de la Carbochim, Centrul Cultural Clujean va deschide, în parteneriat cu Grupul Iulius, două spații dedicate artelor spectacolului, accesibile festivalurilor și organizațiilor clujene.

Cel mai important proiect de infrastructură culturală locală aflat în pregătire este Garnizoana de pe Bd. 21 Decembrie 1989, unde Primăria Cluj-Napoca reconvertește o fostă baracă militară de circa 2.500 mp într-un hub cultural pentru sectorul cultural și creativ din oraș. Garnizoana a fost proiectată în colaborare cu membrii Centrului Cultural Clujean și va găzdui spații pentru evenimente culturale, studiouri de lucru, o bibliotecă și un spațiu de coworking.