Spații experimentale pentru artă și bunăstare imaginate, prototipate și implementate într-o școală din Cluj-Napoca

Centrul Cultural Clujean dezvoltă prin proiectele Learning QUB și Art & Well – being modele sustenabile de educație culturală și științifică, contribuind prin artă la starea de bine a beneficiarilor acestor proiecte.

Inițiativa de la liceul „Onisifor Ghibu” se desfășoară printr-un proces participativ cu mai mult de 20 de persoane implicate, peisagiști, arhitecți, artiști, fotografi, cercetători în psihologie și sănătate publică  și reprezentanți ai școlii.

Întregul proces participativ este facilitat de Urban Scale Interventions (UK), o echipă multidisciplinară de cercetători și designeri care lucrează la provocările orașului, prin crearea de valoare publică. Echipa USI este specializată în proiecte de inovare urbană axate pe comunitate, cultură și bunăstare.

Procesul a început în noiembrie și se va finaliza în iunie 2021, aceste soluții, pilotate în cadrul proiectului, cum este cazul spațiului de la liceul Ghibu, putând fi reproduse ulterior, dacă se vor dovedi funcționale.

Inițiativa spațiului pentru artă și bunăstare este coordonată de Centrul Cultural Cluj în cadrul abordării interdisciplinare a proiectului Art & Well-being, cofinanțat de Programul Europa Creativă al Uniunii Europene și programul Learning QUB, finanțat de Fondation Botnar.

Accessibility Toolbar

Scroll to Top
Fii primul care află știrile de ultimă oră

Abonează-te la newsletter-ul nostru și fii la curent cu tot ce se întâmplă la CCC!