Centrul Cultural Clujean și-a propus să identifice impactul pe care pandemia COVID-19 îl are asupra organizațiilor culturale din România. În acest sens a derulat o cercetare cantitativă, pe bază de chestionar online, care s-a adresat tuturor instituțiilor publice, ONG-urilor și entităților care activează în acest domeniu. 51 de organizații au răspuns în perioada 26.03-16.04.2020 la acest chestionar, 27 fiind din Cluj.
Iată ce relevă datele culese până la mijlocul lunii aprilie:
- Majoritatea operatorilor au fost obligați să anuleze sau să amâne evenimente în prima lună a perioadei de urgență;
- 31% dintre operatori au întrerupt complet activitatea, 41% au întrerupt o parte din operațiuni și 28% și-au adaptat activitatea, mutându-se în mediul online, regândind activitățile programate și realizând activități de cercetare, scriere de proiecte, replanificare, întâlniri online, optimizare și actualizare materiale și instrumente de lucru;
- Pierderile financiare suferite în prima lună a stării de urgență ale organizațiilor respondente au fost între 12.000 lei și 350.000 lei;
- Între 15 martie- 16 aprilie, în Cluj au fost anulate peste 335 evenimente datorită pandemiei COVID 19, la care erau așteptate 22.500 de persoane;
- Față de aceeași perioadă a anului 2019, veniturile organizațiilor culturale au scăzut în medie cu 70%;
- 60% dintre organizații nu au rezerve financiare, iar cele care dețin resurse financiare spun că acestea vor fi suficiente pentru acoperirea cheltuielilor de bază pentru următoarele 2-3 luni;
- 19% dintre organizații au fost nevoite să facă reduceri de personal imediat, iar 30% estimează că va trebui să facă reduceri de personal în următoarele 3-6 luni;
- Starea psihologică, emoțională a persoanelor care activează în cadrul organizațiilor este afectată în foarte mare măsură în această perioadă;
- Pe o scală de la 1 la 10 (1 – f slabă, 10 – f bună), organizațiile culturale apreciază că situația lor financiară în 2019 era în jurul valorii de 6.2 (medie); după declanșarea epidemiei, ele își estimează situația în jurul valorii de 4 (medie);