Te plimbi prin casă, spațiul camerei tale devine din ce în ce mai mic, ai ieși din casă, dar te gândești la tine și la cei din jurul tău. Te apropii de tine, te distanțezi fizic de ceilalți, dar poate ești mult mai aproape de ei decât ai fi crezut. E ceva frumos și în această perioadă care ne ține departe de ceilalți, dar ne apropie de noi și ne face mai atenți la cum ne simțim și cum se simt ceilalți. Simțim în același timp, aceleași lucruri, asta ne apropie și ne face mai empatici și atenți la tot ce ne înconjoară. E spațiu pentru gânduri, tot felul de gânduri, iar noi putem alege pe care le păstrăm aproape în această perioadă. Și e spațiu de creație pentru spațiul interior, dar și cel exterior, pentru tine și pentru ceilalți.
Putem aduce starea de bine în pandemie făcând lucruri care ne plac și inspirând și pe alții să le facă sau să participe la ele. Iată câteva exemple:
- Realizează o cutie care conține: un desen cu locul în care te simți cel mai confortabil, fotografii ale persoanelor care sunt cele mai importante pentru tine, un număr de telefon de urgență, adică al unui prieten/membru al familiei care te poate sprijini oricând simți că ai un moment dificil
- Creează benzi desenate în 4 sau 6 părți despre cum ți-ar plăcea să arate lumea când perioada asta se va încheia, și o vom putea lua de la capăt
- Alege o piesă care îți place și rescrie-i versurile, provoacă-ți prietenii să facă la fel
- Începe o poveste, pe care s-o dai mai departe grupului de prieteni sau colegi. Fiecare poate adăuga cel mult 2 fraze. Provocarea durează maximum 2 zile.
- Stabilește mici evenimente care să-ți facă statul acasă mai plăcut de-a lungul zilei – de exemplu, în fiecare seară la ora 19 voi ieși pe balcon cu un pahar de vin/o melodie/o lanternă. Invită-ți vecinii să facă la fel, dacă e posibil.
- Alege un proiect practic – transformă-ți o piesă vestimentară, folosind orice ai la îndemână în casă.
- Dansează 10 minute în fiecare zi – îmbunătățește mobilitatea, funcțiile cognitive și imunitatea.
Și, cel mai important, nu te opri aici. Folosește-ți imaginația pentru a crea. A crea înseamnă a simți. A simți înseamnă a avea grijă de tine și de celălalt.
Un articol scris de Claudia Cacovean, Coordonator Proiect Spațiu Interior. Activitățile creative sunt recomandate de artiștii clujeni colaboratori în cadrul proiectului Arta în Joacă al Centrului Cultural Clujean.