Clujul, primul oraș din Estul Europei finanțat prin Urban Innovative Actions. 5,6 milioane de euro pentru pregătirea orașului pentru locurile de muncă ale viitorului

Cluj-Napoca este primul oraș din Estul Europei care primește o finanțare nerambursabilă de 98% de la Comisia Europeană, prin programul Urban Innovative Actions. Proiecul de finanțare a fost depus de către Primăria Cluj-Napoca și Centrul Cultural Clujean, este în valoare de 5,6 milioane de euro și are ca obiect analiza si testarea unor scenarii care să permită sectorului cultural, academic, de afaceri și administrației și, în general, comunității să se pregătească pentru schimbările pe care următorii 20 de ani le vor aduce în piața forței de muncă.

„Viitorul orașului depinde de muncă și vrem să ne asigurăm că ne putem pregăti ca oraș din timp pentru schimbările sociale și de tehnologie care au loc în acest moment în lume. Putem face acest lucru cel mai bine printr-un parteneriat puternic între administrația locală, mediul cultural, academic, de afaceri și cel social. Ne bucurăm că prin acest proiect putem să punem în valoare investiția de la CREIC aducând în acest fel dotări specifice industriei 4.0, în valoare de 2 milioane de euro”, a declarat primarul Emil Boc.

În proiectul „Cluj Future of Work” vor fi implicate, pe lângă administrația publică locală și Centrul Cultural Clujean, mai multe organizații membre sau colaboratoare ale Centrului: Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, Festivalul Internațional de Film Transilvania, festivalul ZAIN, Fundația AltArt, precum și clusterele ARIES Transilvania, Cluj IT, Clusterul de Mobilier Transilvan și Clusterul de Industrii Creative.

Câștigarea proiectului a fost anunțată public de către Comisia Europeană, miercuri după-amiază, la Bruxelles, în cadrul unei ceremonii dedicate programului Urban Innovative Actions (UIA), la care orașul nostru a fost reprezentat de către Ovidiu Cîmpean, director in Primăria municipiului Cluj-Napoca, Anamaria Vrabie și Ștefan Teișanu, reprezentanții Centrului Cultural Clujean (CCC). Acest program a debutat în 2014, finanțând orașe europene pentru a testa soluții noi la probleme strategice contemporane precum mobilitatea urbană (Gent, Toulouse etc.), sărăcia urbană (Barcelona, Torino etc.) sau tranziția în domeniul energiei (Paris, Goteborg etc.). Pentru proiecte inovatoare legate de piața muncii au fost finanțate până acum orașele Bilbao, Madrid, Milano și Rotterdam, cărora li se alătură din acest an și Clujul. În cadrul evenimentului din capitala Belgiei, Marc Lemaître, director în Directoratul General pentru Politici Regionale și Urbane (DG Regio) a declarat:
“Trăim într-un secol urban, în care viitorul vieții noastre în comun se dezbate în orașe. De aceea trebuie să mulțumim orașelor care au avut curajul de a-și asuma testarea unor noi soluții ce ar putea îmbunătăți calitatea vieții urbane în Europa. […] Proiectul Clujului conectează mai multe industrii culturale și creative cu servicii specifice economiei cunoașterii. Pentru a asigura sustenabilitatea demersului, proiectul integrează și comunitățile dezavantajate și vulnerabile, inclusiv comunitatea romă.”

„Cluj Future of Jobs” construiește pe experiența de inovare socială și urbană deschisă de Centrul Cultural Clujean din programele Cluj 2.1| Fondul de Inovare, Culturepreneurs și Jivipen. Ne uităm, de fapt, la aspectele culturale și sociale locale când planificăm viitorul orașului și deschidem un nou mod de lucru prin care putem lucra în prezent pentru viitorul urbei. Și avem privilegiul de a face asta, deoarece misiunea Centrului Cultural Clujean este de a mobiliza cultura să lucreze pentru dezvoltare urbană”, a declarat Anamaria Vrabie, directorul programului Cluj 2.1 | Fondul de Inovare din cadrul Centrului Cultural Clujean, care a coordonat întregul proces al aplicației orașului.

Detaliile proiectului „Cluj Future of Work”

„Cluj Future of Work” urmărește ca timp de trei ani să implementeze trei obiective principale:

1. Facilitarea tranziției la tehnologia 4.0, oferind training și dezvoltare de noi competențe pentru persoanele pregătite în prezent pentru locuri de muncă aflate în risc de dispariție ca urmare a automatizării;

2. Creșterea competitivității și implicarea în nevoi societale pentru industriile culturale ale orașului (film, design, muzică, meșteșuguri, media etc.);

3. Înțelegerea și propunerea de schimbări fundamentale privind organizarea muncii la nivelul orașului prin lucrul cu categoriile sociale excluse în prezent pe piața muncii.

Bugetul inițial al proiectului este de 5,6 milioane de euro. Din această sumă, 38 de procente sunt alocate pentru cercetare-dezvoltare și testare de noi tipuri de curricula pentru categoriile vizate de proiect, 38% sunt investiții în echipamente specifice industriei 4.0, 8% într-un program de incluziune pe socială pentru categoriile marginalizate pe piața muncii, în timp ce 6 procente sunt alocate cheltuielilor de marketing și 10 procente cheltuielilor administrative. În perioada următoare echipa Urban Innovative Actions va formula o serie de recomandări care ar putea produce schimbări în calendarul și bugetul proiectului, iar consorțiul clujean de parteneri în proiect are la dispoziție patru luni pentru a pregăti proiectul pentru startul implementării în primul trimestru al lui 2019. Perioada de implementare a proiectului este de trei ani.

Accessibility Toolbar

Scroll to Top
Fii primul care află știrile de ultimă oră

Abonează-te la newsletter-ul nostru și fii la curent cu tot ce se întâmplă la CCC!